Victor Angelescu oferă noi detalii despre transferul anului pentru fotbalul românesc, Rareș Ilie la Nice. Finanțatorul de la Rapid crede cu tărie că mutarea este una win-win, nu doar pentru cluburi, ci și pentru extrema de 19 ani.
Investitorul giuleștean a anunțat că negocierile cu formația din Ligue 1 s-au purtat fără impresar, ceea ce reprezintă un caz rar în fotbalul românesc, pentru un transfer în străinătate.
Nice a impus în contractul cu Rapid ca detaliile mutării să fie confidențiale, dar Victor Angelescu confirmă că Rapid și-a păstrat procente dintr-un viitor transfer.
„Avem procente dintr-un viitor transfer. Nu a fost niciun impresar, am vorbit direct cu clubul și cu directorul lor sportiv, antrenorul l-a dorit foarte mult pe jucător. Negociem de o lună jumate, l-au și văzut, au fost și l-au văzut.
Nu pot să vă zic suma, este apropiată de cât s-a vehiculat. A fost mai mică inițial, dar am negociat. A mai existat încă o ofertă, dar până la urmă cu Nice am ajuns la un acord. Era din același campionat (n.r. – cealaltă echipă care a ofertat)”, a declarat Victor Angelescu pentru GSP.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F07%2Frares-ilie-1-1400x1050.jpg)
Rareș Ilie va pleca la Nice, Rapid a confirmat transferul. Giuleștenii vor încasa aproximativ 5 milioane de euro. Sursă foto: SportPictures
Patronul rapidist este convins că Rareș Ilie se va impune la Nice. Victor Angelescu îl cunoaște foarte bine pe jucătorul transferat în schimbul sumei de aproximativ 5 milioane de euro.
„Este un băiat foarte deștept, exemplar. Eu cred că se va adapta, e un plus aici la el față de celilalți jucători români. Fizicul, stă mult mai bine față de alți jucători români care au plecat și s-au întors. Mai are un plus, că pleacă la o vârstă foarte fragedă.
Nu va avea probleme acolo, în niciun caz. Știe engleză și ceva franceză, e un băiat foarte deștept, a luat Bacul cu 9,78, a terminat un liceu foarte bun, îi cunosc părinți”, a mai punctat omul de afaceri.